Eu și depresia

Încerc să răscumpăr vremea, așa cum o cere Pavel în scrisorile adresate efesenilor și colosenilor. Încerc să transform răul din lume în ceva bun. Acest proces, în cazul meu, presupune și a-mi folosi trecutul spre a-i ajuta pe alții să nu comită greșelile pe care le-am făcut.

Zilele acestea, mi-am povestit experiența narcotică în clasa unuia dintre cele mai cunoscute licee din Cluj. Înainte de a-mi da cuvântul, organizatorii au prezentat, descriptiv și în interacțiune cu elevii, efectele canabinoidelor. La final, li s-a cerut acestora să identifice efectele pozitive (vreo două la număr) și efectele negative (peste douăzeci). Ce rost are să consumi astfel de substanțe, întreba retoric unul dintre organizatori, de vreme ce efectele pozitive, nici acelea ieșite din comun (relaxare, energie), sunt atât de puține, în timp ce efectele negative sunt preponderente și includ chiar moartea?

Unul dintre elevi a adus, în contraatac, exemplul scriitorilor care, sub influența substanțelor narcotice, ar ajunge la o creativitate și originalitate extra-ordinară. Oare?, am întrebat eu, după ce am primit cuvântul. În cazul meu, consumul de canabis mi-a furat câțiva ani din viață, fără să mă ducă la mult dorita creativitate. Sau m-a dus, dar la o „creativitate” incontrolabilă și nedorită.

La circa un an și ceva după primul joint, într-un context de tip underground (voi reveni asupra acestor întâmplări altădată), am alunecat într-o stare de anxietate uluitoare, aproape aducătoare de moarte, căci am vrut să mă arunc de la etajul 4. Ulterior, după ce am renunțat la consum, la nici două luni, am experimentat efectele drogului în lipsa lui (adică fără să-l consum). Atunci m-am speriat foarte tare, fiindcă mi-am dat seama cât de limitate îmi sunt puterile. Am realizat că lupt cu o forță demonică, nemăsurabil mai mare decât propriile-mi forțe. Aveam tot felul de fobii severe, iar mintea-mi duduia din pricina obsesiilor. Eram obsedat de tot ce mi se părea ciudat. Bunăoară, îmi făcusem o obsesie din faptul că, după cum auzisem de la cineva, olandezii cumpără aer de munte de la români și îl îmbuteliază spre a-l transporta în țara lor. Acest gând nu mi-a dat pace multe zile. Undeva, în subsidiarul minții mele, știam că e absurd, dar nu mă puteam dezlipi de el oricât de mult îmi doream asta. Când, în sfârșit, el a început să se șteargă, o altă idee a apărut de nicăieri și a devenit obsesie. Trăiam fiecare obsesie cu toată energia de care eram capabil, iar seara, deși fizic nu făcusem nimic, cădeam frânt de oboseală, cu creierul varză. Prin urmare, devenisem nespus de creativ, dar nu în sensul în care îmi dorisem. Parcă cineva îmi luase mințile și dispunea de ele după bunu-i plac. Pe acest cineva, mai târziu, după ce aveam să ies din perioada aceea psihotică, l-am numit „fratele meu geamăn”*.

Latura mea negativă înota către suprafață și amenința să mă ia în stăpânire. Devenisem, altfel spus, schizofrenic, trăind între două lumi. În același timp, din cauza alternanțelor rău-bine, trăiam într-o stare de severă anxietate, fiindu-mi continuu teamă că voi fi preluat cu totul de latura negativă. Pe scurt: schizofrenie paranoidă.

O memorabilă experiență am avut-o în timp ce așteptam la un interviu la biblioteca județeană. Ședeam pe scaun, ținându-mă strâns de acesta, transpiram abundent și mă foiam fără rost, fiindcă „vedeam” cum o ucid pe secretară: rupeam scaunul de moalele capului ei, îi înfigeam un pix în gât și admiram cum iese sângele, gâlgâind, prin orificiul făcut. Și trăiam, deodată, satisfacția crimei și vinovăția de după. Nu a fost singura experiență. Trăiam cu acest „film” zilnic. Și era extrem de obositor. Într-o zi, am simțit în ceafă o senzație de scurt circuit. Ca un resort destins brusc, am început să mă învârt în jurul axei proprii, și am făcut asta câteva minute. La final, mi-am spus, resemnat: e gata, voi înnebuni.

După câteva luni (vreo șapte), când mi-am dat seama că, încet-încet, fobiile încep să dispară, am intrat adânc în depresie. În mintea mea rula cu o viteză cumplită o întrebare-întrebătoare (exact așa aș numi-o): de ce mă gândesc la faptul că m-am gândit la faptul că…? Apoi, urma depresia. Îmi este foarte greu să o descriu. Cert este că-mi petreceam ziua privind în gol. Și că, spre a scăpa de starea aceea incredibil de întunecată (nu o mai simțisem), consumam alcool din abundență. Apoi, noaptea, izbucneam în plâns. Nu mai funcționam. Și nimeni nu mă putea ajuta. Multe nu-mi amintesc de atunci, poate pentru că, pur și simplu, nu se întâmpla mai nimic. A fost o noapte lungă. Vulnerabil nu mai eram, dar nici o entitate ființială nu mă mai puteam numi. După circa trei săptămâni, așa, pe nepregătite, a ieșit în ograda mea soarele. Aveam să citesc mai târziu, într-un manual de psihiatrie, că starea prin care trecusem se numește psihotică și că, spre deosebire de mine, unii nu mai ies din ea. Rămân schizofrenici sau depresivi, iar pentru a supraviețui au nevoie de medicamente.

Am încercat să redau stările acelea într-un poem, scris imediat după ce, psihic, îmi revenisem cât de cât și puteam pune ceva pe hârtie:

de câteva săptămâni fratele meu geamăn*

şi-a ridicat o cocioabă în stomac.

stă toată ziua acolo şi priveşte

ecranul stins al unui televizor.

râde copios şi se lasă cât e de lung pe fotoliul

pe care şi l-a confecţionat din oase.

minuscule oase, furate din gâtul meu, şi transportate cu căruţa ţiganilor pe care

i-a recrutat, discret, din plămâni.

uneori îmi spune că s-a săturat de aşa frate geamăn, şi-atunci coboară în

tălpi şi sudează scări metalice.

zice că numai aşa o să scap de îngâmfare.

închiriază broaşte ţestoase şi le aruncă din cutia toracică spre tălpi.

broaștele se izbesc de scările metalice şi provoacă un zgomot sâcâitor.

fratele meu geamăn râde copios şi stomacul se zguduie din cauza hohotelor.

m-am săturat şi eu de aşa frate geamăn, îmi spun, mai mult resemnat.

dar fratele meu geamăn nu s-a săturat de mine.

şi cred că nu se va sătura niciodată.

va construi mai multe cocioabe

va invita turişti, milioane de turişti să mă viziteze.

după ce voi muri, din oasele mele îşi va construi un palat.

la fel și din creierul meu…

va invita viermi, milioane de viermi, să-l viziteze.

 

Comments

comments

Categories: Resurse

2 comments

  • Corina Codreanu

    Incredibil ! Am ramas surprinsa de sinceritatra cu care descrii fiecare detaliu. Daca asta se intimpla dupa un an doar de folosinta a acestei plante ce dezaztru poate cauza dupa Mai Multi ani.
    Am un baiat care de Mai mult de trei ani foloseste si sint foarte devastata de degradarea Lui si de faptul ca acum e intro state de depresie pe care toti cei din jur o vad dar el nu vrea sa recumoasca ca are probleme. As vrea sa stiu daca ai facut tratament sau put si simplu in timp au disparut toate simptomele?
    Multumesc,
    Corina

    • Dorin Muresan

      Buna. Simptomele au disparut singure, dar asta pt ca experimentarea a avut loc pe cand aveam 25 de ani. Creierul era dezvoltat si si-a facut treaba singur, fara tratament. Recomandarea mea e sa apelati la fundatia Preventis. Au personal specializat si va pot ajuta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *